"E flautul de ceară şi tobele-s de pluş;
De pâslă-s contrabasul, viola şi oboiul.
Viorile-şi înfundă în catifele boiul
Când struna de mătase tresare sub arcuş....
Şi totuşi peste-orchestră acelaşi gesturi vii
Plutesc ondulatorii sau gotice-n fiorul
Vibraţiei ce-mbracă în negru dirijorul
Împuns mereu de acul baghetei argintii.
Auditoriu-n sală aplaudă floral
Din gingaşe petale, cerându-i cu sfială
Orchestrei să biseze tăcerea magistrală
Executată molto vivace în final..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu